filme porno
filme porno
filme porno
xnxx
xnxx porno
xnxx
filme porno
filme porno
filme porno
filme porno romanesti
filme porno romanesti
filme porno romanesti
filme porno

Unde este bunul simţ? De ce nu sunt jurnalist

Bun. Mari editorialişti încearcă în ultima perioadă să lustruiască rahatul la crearea căruia au participat cu îndemânare în ultimii 20 de ani. Jurnalistul, ăla care-şi vinde ieftin pielea, este victimizat tocmai de cei care l-au pus în situaţia de a fi scuipat în public. Vă dau doar exemplele recente ale doamnei Lelia şi ale unui domn Barbu.

Superb! Scriitură desăvârşită! Mie însă mi-aţi jignit intelectul. Ia să vă spun ceva, doamnă şi domnule. Mă doare în paişpe că-mi plângi de milă,  asta poate să facă şi mama. Tu trebuie să mă laşi să-mi fac treaba şi să-mi oferi pârghii, şi nu mă refer la bani. Poate nu sunt cel mai bun exemplu, dar am lucrat la fel de conştiincios şi când am avut pe card, la timp sau nu, 2400 de lei, 700 de lei sau am făcut muncă voluntară, atâta timp cât nimeni (şi mă refer la oamenii din interior) nu a venit să-mi îngrădească libertatea de gândire şi nu mi-a călcat în picioare demnitatea.

Există, încă există oameni care se chinuie să facă asta. Da, paradigma informării s-a schimbat total. Dar rolul jurnalistului este acelaşi în continuare, indiferent de mijloc. Jurnalistul, domnule Barbu, nu are nevoie de superiori care să plângă la căpătâiul jurnalismului, aşa cum îl ştim,  în editoriale, ci de superiori care-l pot ajuta să povestească cititorului ce este de povestit. De superiori care sunt în stare să îşi susţină punctele de vedere, atât în faţa unui milog de reporter, cât mai ales în faţa conducerii. De superiori care-şi lasă pionii să[-şi] pună întrebări. De superiori care îşi riscă pielea şi renumele pentru milogul ăla de reporter pe care-l compătimeşte doamna Munteanu.

„Presa a fost degradată din interior de incompetenţă şi mediocritate. Jocurile de culise şi interesele mărunte ale unei prese căreia puţin i-a păsat de consumatori au adus-o în pragul falimentului. Nu-i nicio tragedie! Prostia se plăteşte.”, zice Barbu. Şi matale unde erai, îmi permit să te întreb? Cine sau ce te-a împiedicat să dejoci incompetenţa şi mediocritatea din interior? De câte ori ai luat atitudine în acest sens, mai mult decât să scrii platitudini într-un editorial?

Despre aventurile mele „jurnalistice” în redacţia unui cotidian „quality” din România v-am povestit deja. Îndrăznesc să spun, şi nu mă scuz dacă greşesc, că lipsa de profesionism, inteligenţă, cunoştinţe gramaticale şi principii domneşte peste mare parte din redacţiile româneşti, şi nu numai. Domnia semidoctului.

Sunt indignat, dar [din păcate] am ajuns să accept evidenţa. Mult mai grav este că „jurnalistului” român i-a dispărut şi bruma aia de bun simţ. Şi aici mă refer la gramul acela de discernământ care ne diferenţiază de celelalte vertebrate din lanţul trofic. Am învăţat – da, la facultate – că datoria jurnalistului este să pună întrebări. Nu există întrebări proaste, ci doar întrebări neadresate. Orice om cu niscaiva bun simţ, pune întrebări atunci când nu este sigur de ceva. Mai ales când acel ceva frizează cu neruşinare limita bunului simţ. Un exemplu elocvent de lipsă totală a acestuia am văzut cu toţii pe evz.ro.

Unde eraţi, domni şi doamne care faceţi agenda publică, atunci când unii voiau să reglementeze domeniul? Cine corectează derapajele jurnalistice? De ce nu vreţi să vă reformaţi?

De ce nu sunt jurnalist? Pot părea uşor pretenţios spunându-vă că mă dezic de această titulatură pompoasă pentru că mi-e ruşine. Nu pentru ceea ce am făcut, ci mai ales pentru ceea ce n-am făcut. Termenul este atât de complex, presupune atâtea calităţi [printre ele şi puterea de a-ţi recunoaşte greşelile], încât ar fi ruşinos să mi-l însuşesc. Şi, mai ales, mi-e ruşine că alţii şi-l însuşesc.

La final, o erată din New York Times, culeasă de pe Facebook, via Octavian Coman:

“An article on Monday about Jack Robison and Kirsten Lindsmith, two college students with Asperger syndrome who are navigating the perils of an intimate relationship, misidentified the character from the animated children’s TV show “My Little Pony” that Ms. Lindsmith said she visualized to cheer herself up. It is Twilight Sparkle, the nerdy intellectual, not Fluttershy, the kind animal lover.”

P.S.: Jurnalismul nu se face din răzbunare, realitatea.net (prima linie de metrou a fost inaugurată în ’79, faceţi voi calculele + bonus)

realitatea.net kicks ass

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Un blog din