filme porno
filme porno
filme porno
xnxx
xnxx porno
xnxx
filme porno
filme porno
filme porno
filme porno romanesti
filme porno romanesti
filme porno romanesti
filme porno

Rezistenţa din Taksim. Corespondenţă din Istanbul

De vreo săptămână, mii de oameni se adună în fiecare zi în Taksim Gezi Park – centrul european al Istanbulului, una din principalele zone turistice ale metropolei turce. Se scandează, se cântă, se dansează. Sunt în mare parte tineri care se consideră independenți, apolitici. Grupuri eterogene pe care i-a unit nemulțumirea față de niște reforme guvernamentale pe care le consideră încălcări ale drepturilor omului.

Ne-a adus în piață Zeynel, un afacerist kurd promițător care ține o fabrică de materiale de izolație. L-am întâlnit într-o benzinărie dinainte de Istanbul și ne-a arătat catalogul lui, cu promisiunea că o să aibă proiecte și-n România. După ce Mihai i-a desenat un metrou ca să-i explice unde vrem să ne lase, ne-a ocolit câteva ore prin satul în care are fabrica, ne-a dat mâncare și ceai și ne-a zis că Erdogan e cel mai bun turc din 1923 încoace. Am făcut cu el primul interviu pe google translate.

În Taksim am ajuns după miezul nopții, dar piața e plină. Studenți, liceeni, părinți cu copii care mănâncă porumb fiert. Miroase a alune și a sucuri de fructe. Sunt improvizate mai multe corturi de aprovizionare gratis cu alimente și medicamente. Sunt și câteva biblioteci. Până acum câteva minute lumea striga „Dragi prieteni, Rezistența continuă! A început în Gezi, continuă peste tot.”

Tineri cântă în Taksim Gezi

Aglomerația a crescut temperatura din zonă față de restul orașului – un megalopolis năucitor cu zeci de colți din oțel care vor să înșface semiluna de pe cer. Au crescut între sute de mii de blocuri de apartamente și case colorate agățate în terasele dealurilor de pe Bosfor. Peste 13 milioane de oameni formează cel mai mare furnicar din Europa.

Infrastructura și peisajul turcești te lasă paf chiar și după un autostop de 24 de ore – din care nouă într-o comună bulgărească, trecut vama pe jos, după opt controale de pașaport, ratat furtună la un bob de grindină și ajuns în țară din mila unor tiriști români. 40 de ore fără somn și Taksimul te trezește.

Voluntari ambulanți fac ronduri de noapte cu chestii de ronțăit, ceaiuri, cafele și sucuri. Pe alocuri miroase a boschetar. Unii participanți nu au mai fost acasă de câteva zile. Și-au făcut culcuș pe sub pomii din parc. În jurul spațiului verde e un proiect lăsat în paragină. Municipalitatea voia să lărgească spațiul destinat pietonilor, însă materialele au fost folosite pentru baricade, sunt rupte. În timpul luptelor cu poliția, tinerii au făcut ziduri din gărdulețele care împrejmuiau șantierul și tot ce au mai găsit pe străzi: mașini, autobuze, bucăți de perete, bănci, cărămizi etc..

Nouveau art în Piața Taksim din Istanbul

Niște artificii sunt întâmpinate cu entuziasm de participanți, care încep să aplaude bucuroși. În jurul câte unei tobe se încing hore cu chiote și aplauze.

Ne întâlnim cu Önder, student la astronomie și științe spațiele pe care mi l-a recomandat o prietenă pe Facebook, în timp ce făceam autostopul prin Bulgaria. Am încropit toată călătoria în câteva ore, chiar în ziua plecării din București. Zice că și-a luat gaze în față în fiecare zi din ultimile cinci. „Unora a început să le placă gazul lacrimogen. Miroase a libertate”, spune Önder.

În timp ce ne conduce către baricadele care coboară în semicerc pe strada Inonu Cd, spre stadionul echipei Beșiktaș, se întâlnește cu o fată pe care a pierdut-o săptămâna trecută într-o perdea de gaze. E bine.

După ce trecem de primele baricade, gazul rătăcit pe sute de metri începe să ne usture ochii și nasul. Cu cât ne apropiem de locul confruntărilor dintre protestatari și poliție, plângem și începe să ne curgă din nas un lichid înțepător.

„Sedye!” Strigă grupulețe de oameni. Se cere intervenția medicală. De nu-se-știe-unde apar alergând câțiva omuleți cu truse medicale și tărgi. Peste tot sunt oameni cu sticle și pulverizatoare. Ne clătesc ochii cu un maglavais de apă și Rennie, niște pastile pentru ulcer care iau din usturimea gazului. Alții au mixturi cu suc de lămâie sau oțet care au efecte similare. Primul contact serios cu gazul lacrimogen mă fute destul de tare. Mă opresc și strâng din ochi câteva minute, până mă găsește un pulverizator.

La ceva distanță se aud tot felul de pocnituri și urlete. Cu trei baricade înainte de poliție suntem opriți. Cică niște polițiști au sunat câțiva protestatari și i-au avertizat că vor porni un atac dacă se mai coboară spre poziția lor, în jurul stadionului Inonu, unde joacă Beșiktaș. Protestatarii sunt convinși că între ei sunt polițiști sub acoperire care provoacă ciocniri.

„Doctoooor” strigă lumea în jurul unora luați pe sus. Vreo zece persoane încep să alerge în sus dintr-un părculeț. În spatele lor sunt Bosforul și tunurile cu gaz ale poliției care încep să bubuie. Lumea o ia buluc la deal, însă Önder ne îndeamnă să mergem calmi către pereții clădirilor din jur, ca să nu ne accidentăm în mod stupid. Ocolim pe o străduță cu mini-baricade și ajungem ceva mai sus pe Inonu, suficient cât să ne deranjeze doar gazul purtat de vânt.

Zeci de litri de maglavais acidulat curăță ochii și fețele protestatarilor. Se întind șervețele, se caută prieteni pierduți, se cer tărgi, se cântă, se aplaudă. Ușile rulante ale unui hotel se-nvârt ca un titirez mânat de oamenii care se feresc de gaze și victime care s-au accidentat fugind ca proștii.

Reveniți în Taksim, lumea începe să plece. E aproape ora trei. Coborâm din piață pe Istiklal, o stradă pietonală care arată ca înainte de Crăciun. Pe străduțe alăturate, badigarzi plictisiți își văd de treabă în fața unor discoteci. Lumea stă la taclale pe trotuare sau pe la terase încă deschise.

Intrăm într-o clădire veche unde mă-ntâmpină semnul Yeșilcam Sinemasi Alternatif Program. Ne așezăm la o masă unde scriu acest text, într-un club dubios care are pe perete un craniu care mușcă din niște coarne de bivol. Se face șase dimineața și patronul – simpatizant al protestatarilor –  pleacă, dar ne lasă să dormim în club. E convins c-o să scriem ce trebuie.

Dacă te interesează ce mai e prin Istanbul poți să mă urmărești pe Facebook:

Un blog din