Într-un cartier bucureștean, la o margine de intersecție aflată în plin șantier, un tip vorbește nervos la o portavoce despre nemernicii din politică. E suit pe o movilă de moloz rămasă de la vreo trotuariadă, în fața unui veceu public. Lumea ascultă fără aplomb, vorbește la telefon, face pronosticuri despre prezența la marș. „Dacă mâine, sau chiar azi, se termină protestul, noi oricum am învins! Am plantat niște semințe în societate”, își încheie omul discursul.

E prima dată într-o lună de proteste când un marș pentru #rosiamontana pornește dintr-un cartier. Oamenii s-au trezit laolaltă într-un șantier public neterminat. În loc de Universitate, Fântână și TNB, sunt un hibrid șaormerie-gogoșerie-gelaterie, un veceu public-navă spațială și o gură de metrou. Kilometrul 0 al democrației de cartier.

Sunt câteva sute, zgribuliți și împrăștiați în jurul băltoacelor. Calcă-n picioare mocirla și cântă anemic ce aud din portavoce: Ponta, get the fuck out; RMGC get the fuck out; Chevron, get the fuck out. Toată lumea, gtfo.

Își scutură umbrelele și pelerinele, își mai trag câte-un sac menajer pe cap, sub ochii mirați ai angajaților de la kebab fry chicken. Jandarmii nu-s prea veseli nici ei, se ascund prin dube. Sunt 15 grade și plouă enervant.

De departe, grupul parcă așteaptă un autobuz care nu mai vine. Un steag imens flutură deasupra și scuipă apă de ploaie în ochii oamenilor. „Protestul curat” de la Universitate s-a-nfundant în mocirla din Titan. Ăsta nu-i un teren fertil. Câțiva își bagă picioarele și o iau spre casă. Cod portocaliu de fail.

La șase fix se dă semnalul de plecare. Grupul pornește compact, fără fonfleuri, rapid, disciplinat, ritualic, aproape nemțește, pe bulevardul Grigorescu. Ar încăpea și pe trotuar. Dar sutele de picioare înnoroiate devin în scurt timp mii. Batalioane blindate cu umbrele și peturi apar din subteran, de sub copertinele chioșcurilor, din parc și se alătură nucleului. Un boschetar ascuns într-un gang îi zice concubinei „Fiiiii ateeent câți s-au adunat!” Plouă, ninge, vom învinge! strigă mulțimea pornită cu hotărâre spre Universitate. 

Cavaleria ușoară și brigada de mămici cu cărucioare n-au venit să conducă marșul, așa că toată lumea stă încolonată ordonat în spatele unui banner imens. Oamenii nu-s bucuroși, dar sunt hotărâți: „Uniți salvăm Roșia Montană!”

Cu o oră mai devreme nu-mi imaginam o grămadă cu atâția oameni, pe o vreme de nu vezi maidanez pe stradă. Din loc în loc, cârdul se oprește, ca la înmormântare când popa mai citește o rugăciune. Senzația de cortegiu funerar se estompează când intri în coloană. Te încălzești cu energia pe care o generează mulțimea.

Gălăgia îi scoate pe locatari în balcoane și la ferestre. Bătrâne surescitate lasă televizorul și fac cu mâna din blocurile care arată ca niște ruine industriale. Primesc în schimb aplauze și chiuituri.

După vreo oră sunt deja 3000 de oameni care au ascultat chemarea ploii. E prima dată când coada de la Dristor nu e la șaorma, consemnează cineva.

Ajuns undeva printre case, în spatele protestului, un tânăr în pelerină explică unei familii ieșite la portiță care-i treaba cu Roșia – “ne iau aurul și ne lasă otrava, duamnă”.

Mult mai în față, un tip bagă la portavoce Deșteaaptăă-te romââne, câțiva în jurul lui prind ritmul grav din soomnul tăău de moaarte, dar cam atât, se stinge…

Atunci un princhindel strigă timid, pe moldoviñește, Uñiți-sîalvăm-Ruo-șiaMon-tanî și toată lumea izbucnește, ca un tunet, UNIȚI SALVĂM ROȘIA MONTANĂ, cu o convingere care le scutură ploaia din haine, de parcă scandarea asta le-ar fi de zece ori mai imn ca Imnul.

În lipsa bicicliștilor, rondul de la Universitate e atacat pe două picioare. Grupul se despică într-un V care inundă asfaltul ud.

„Am fost destui!” zice un tip, zâmbind ușurat. Grupul se închide-n cerc și înconjoară timp de câteva minute spațiul verde din intersecția de la kilometrul 0, apoi oamenii încep să băltească mulțumiți spre casă. Și-au făcut datoria, chiar și pe ploaie. Ritualul e îndeplinit.

La plecare, văd o gagică c-un ochi vânăt. Stai, de fapt, nu e lovită, aia e frunza Salvați Roșia Montană pictată pe ochiul stâng. Parcă a primit un pumn și frunza aia e cicatricea. Toți au simțit pumnul ăsta. De o lună, au început să se vindece.